Prolog
Ieri, am ieșit la o cafea
cu un vechi amic. Nu ne-am văzut de mult. M-a contrariat încă de la început
faptul că era extrem de trist și de abătut. Avea o față obosită și posomorâtă. El,
omul mereu vesel, carismatic, plin de viață și cu toate glumele la el. Acum era
altcineva.
Am început să depănăm
amintiri comune, să vorbim despre una, despre alta, dar era limpede că nu îi
stătea mintea la discuția noastră. Așa că, direct fără nici un ocoloiș, l-am
întrebat ce s-a întâmplat. Răspunsul său m-a năucit pe moment: mi-a spus că
iubita l-a părăsit, bussinesul său e la pământ, îl caută o grămadă de bănci, și
că practic e în colaps. Așa că a decis: va părăsi această lume. Totuși,
știindu-mă bine, a deci ca înainte de a face acest pas, să îmi ceară părerea.
Așa că mi-a lansat o provocare extrem de dură: „Dă-mi un singur motiv bun, ca
să nu o fac. Dar nu veni cu banalități de genul: viața e frumoasă, și merită
trăită. Deja le știu pe toate astea, și nu are rost să ne pierdem timpul unul
altuia. Eu însă vreau un motiv bun de tot. Un motiv care să conteze.
Era o adevărată provocare.
Ce să îi spun omului, ca să nu își ia viața? I-am spus că am să îi dau un motiv
bun. Să îmi dea numai câeva minute pentru a-mi pune ordine în gânduri, și îi
voi da cel mai bun motiv din lume. El a fost deacord, și a plecat până la baie.
Era clar că acesta era tot timpul pe care mi-l va acorda. Timpul necesar pentru
un drum până la baie și înapoi. Și spre surprinderea mea i-am găsit. Nu un
motiv, ci chiar 5. 5 dintre cele mai serioase și dure motive. Motive care se
pot aplica oricui care are în gând să o termine cu această viață pe cont
propriu. El le-a găsit satisfăcătoare și întemeiate. Am vorbit atuni și acolo,
mult timp, pronind de la cele cinci motive pe care i le-am dat, și decizia lui
finală a fost că va vărmâne, și va lupta mai departe cu viața, așa cum e ea, cu
bune și rele.
Venind pe drum spre casă,
și rumegând toate prin câte a trecut prietenul meu, mi-am dat seama că s-ar
putea să fie și alți oameni care au nevoie de aceste motive pentru a nu comite
o asemenea greșeală. Așadar, dacă cumva, îți trece prin minte să îți iei viața,
iată cinci motive pentru care ar trebui să nu faci asta.
5.Gândește-te la ce te așteaptă după...
Conform religiei creștine, dar și altor credințe orientale sau din alte regiuni ale lumii, viața nu ne aparține, așa că decizia de a ne lipsi singuri de viață, este foarte dur taxată de către Dumnezeu și Divinitate. Și ca să fiu mai clar: toată lumea văzut cu toții filme horror cu demoni, draci, posedați, etc. Ei bine, gândește-te că în secunda doi, după ce viața ți se va scurge din trup, te vei trezi într-un astfel de horror. Iar din acel moment, horrorul va fi pentru tine noua ta realitate. Locul în care îți vei petrece fiecare secundă a eternității tale. Există oameni, care au fost salvați de la suicid pe ultima sută de metrii. Oameni care au fost atât de aproape de moarte, încât, au trecut cu un picior dincolo, cum se zice. Aceștia povestesc însă, că pe partea cealaltă, erau așteptați de demoni, draci, monștrii sau cine știe ce alte duhuri și arătări. Îmi ve-ți spune, mulți dintre voi, ca și amicul meu de altfel, că nu credeți în așa ceva. Ei bine, faptul că nu crezi în ceva, nu îți garantează că acel ceva nu există. Și atunci de ce să riști? Oricum după ce ve-i face pasul acela, nu mai este cale de scăpare. Și dacă tocmai, constați că învățătura creștină a avut dreptate, cu privire la suicid, ce te faci? Ve-i fugi de aici de niște probleme, care aparent ți se par de netrecut, dar care, te asigur că vor deveni doar o amintire urâtă, dacă vei acorda și timpului o șansă; și vei ajunge dincolo, unde vei da peste o mare problemă care va dura.... cam o eternitate, și de unde nu poți să mai scapi. Din iad, nu poți să fugi, nu te poți sinucide din nou ca să pleci și de acolo, și practic nu ai nici o șansă de scăpare. Așa că mai bine rămâi aici, și îți rezolvă problemle, decât să dai peste altele la o scală infinit mai nasoală. Îți dai seama? O ternitate fugărit prin iad, ascunzându-te de demoni, simțindu-le răsuflarea, picândule iar și iar și iar victimă, supus unor torturi de neimaginat, fiert la câteva mii de grade câte o avea iadul? Dacă există cea mai mică șansă, de 0,0001% ca iadul să existe, și ca suicidul să te ducă direct acolo, atunci eu zic că e un motiv extraordinar să nu o faci. Tu ce zici?
4.Gândește-te mai apoi la cei apropiați.
În special la părinți, și la copii sau soție, în funcție de caz. Ok. Ce rău mai mare poate să facă cineva unui părinte, dacă nu, să îi ucidă copilul? Sau ce rău mai mare i se poate face unui copil, decât să îi fie răpit părintele de lângă el? Așa că, fie că ești copilul cuiva sau tatăl cuiva, sau soțul ori soția cuiva, nu fă acelei persoane atât de dragi ție, răul pe care i-lar face doar cel mai cumplit dușman. Nu îi răpi persoana cea mai dragă de lângă ea. Nu îi răpi mamei copilul, sau fiului tău, tatăl. Nu lăsa o mamă singură sau un copil orfan, sau o soție singură și părăsită. Dacă faci asta, te comporți asemeni celui mai mare dușman al acelei persoane. Nu lăsa biete suflete fără o mângăiere, fără un răspuns la miile de întrebări pe care și le pun, și cu regretul și vinovăția că poate ar fi putu opri acel gest necugetat al tău. Nu fi atât de crud, de rău, de laș. Renunță la acest gând!
3.Gândește-te la lucrurile pe carele pierzi.
Ai lipsi la cele mai importante eveniment din viața celor dragi ție. Ai rata nunta de aur a părinților tăi, sau petrecerea lor de pensionare. Și probabil că nici nu ar mai face așa ceva, după ce și-ar pierde atât de prostesc copilul. Sau dacă ești tată, ai rata nunta copiilor tăi, bucuria lor de a avea la rândul lor copii. Dacă ai copii mai mici, i-ai lipsi de bucuria de a împărți cu tatăl experiențele lor. Primul bărbierit, primul sărut al unei fete, primul condus de mașină de pe genunchii tăi, petrecerea de majorat, etc. Chiar vrei să faci asta? Chiar vrei ca, așa, dintr-o slăbiciune de moment, când crezi că nu se mai poate să faci față, să le răpești celor dragi aceste bucurii?
2.Cui îi lași pe cei dragi?
Ai părinți? Aceștia vor îmbătrâni fără tine. Vor rămâne la bătrânețe fără sprijinul tău. Niște bieți bătrânei, ce se mai au doar unul pe altul, chinuiți de dorul copilului lor plecat dintr-o pornire atât de nedreaptă și egoistă. Cine să le aducă apă, cine să îi spele și cine să aibă grijă de ei? Poate vor fi săraci, fără un ban la bătrânețe, și la optzeci de ani, vor vinde flori pe stradă sau pătrunjel la colțul străzii ca să facă bani de o pâine. Iar tu, de acolo din iad, înlănțuit în foc, îi vei vedea, vei regreta, și nu vei putea face nimic. Sau poate ai copii. Cui îi lași? Poate că partenerul/partenera ta de viață, care va rămâne după tine își va reface viața, și va aduce pe altcineva în casă. O persoană aspră, crudă, nedreaptă, care ar putea inclusiv să îi abuzeze. Sau poate că fiica ta se va căsători cu un bărbat crud și neiertător. Cum ai putea tu să o aperi, de acolo de la doi metri adâncime, numai oase și ulcele? Sau fiul tău, rămas fără tată, va apuca un drum greșit, presărat cu golănii, alcool, droguri, chiar prostituție. Și unde vei fi tu să îl îndrumi?
1.Nu ai dreptul să iei o astfel de decizie, gândindu-te doar la tine!
Nu ai dreptul la o astfel de lașitate, și nu ai dreptul să fi călăul tău și al celor dragi ție. Nu e corect să produci atâta suferință alor tăi. Gândește-te ce i-ai face unui om, care îți amenință copilul, și îi spune că îi va ucide pe cei mai dragi lui? L-ai desfința de pe fața pământului. Atunci nu fi tu acel om. Nu fi tu cel care se condamnă pe el, și nu fi tu cel care îi condamnă pe ceilalți la suferință veșnică. Nu fi tu atât de rău! Nu fi chiar mai rău decât a fost viața cu tine. Gândește-te o clipă cum ar fi arătat viața ta, dacă unul dintre părinții tăi sau copii tăi, și-ar fi luat viața. Cum te-ai fi simțit, și în ce stare te-ar fi adus acest lucru. Gândește bine, și abea mai apoi ia o decizie. Una înțeleaptă!
EPILOG
Am în lista de prieteni de
pe Facebook câteva persoane care au trecut prin astfel de momente. Un părinte
care și-a găsit fiul cu venele tăiate. Și un copil al cărui tată s-a spânzurat.
Un alt părinte care și-a găsit copilul spânzurat de calorifer, și alți doi
frați a căror mamă s-a spânzurat. Toți au rămas cu suferințe, și traume. Au
rămas cu întrebări fără răspuns. Au rămas cu durere în suflet și cu inimile
sfâșiate și împietrite. Și două întrebări și le pun zi de zi de zi: „De ce a
făcut asta?” „Oare aș fi putu face ceva să opresc acest lucru?”
Am în listă și oameni care
au încercat să se sinucidă. Din fericire, cei care sunt încă în listă, au
surpaviețuit. Iar acum spun că nu a meritat. Problema lor de atunci a trecut,
iar unii au prosperat incredibil.
Așadar, nu merită. Nici o
dramă pe lumea asta, nu ar trebui să ne facă să recurgem la un asemenea gest.
Viața merită trăită, indiferent de situație!, iar ceea ce e dincolo, dacă
gestul vă reușește, este de mii de ori mai rău decât orice rău vi se poate
întâmpla aici.
Comentarii
Trimiteți un comentariu